miercuri, 2 februarie 2011

Intocmai ca un Sisif ce renunta la viata, dorindu-si nemurirea

De ceva vreme, luasem o hotarare ce avea sa ma "protejeze" de orice deznadejde, de teama, de vise, de iubire...de uman si de tot ce n-avea legatura cu ceea ce am de realizat in vara.
Atat de infantil si imoral...incercand sa ma indepartez de mine.
Scurta experienta ma caracteriza ca fiind in fond un om fara nimic, fara prieteni, fara zambet de om normal, fara timp, fara un pahar de vorba; Doar "eu" si ceea ce "vreau sa devin". De fapt, ce faceam? Treceam prin timp cu pasi grabiti spre taramuri iluzorii, ma agatam de motive precum << Nimeni si nimic nu merita sa risc sa nu ma mai gandesc la lucrul prioritar>>.Din pacate acel "nimeni" devenisem chiar eu, infatuata si ironica, considerand ca asa este mai bine.
Am avut noroc! Cineva m-a facut sa realizez cat de inuman ma purtam cu mine insasi,si mi-a redat ideea ca scopul nu este cel care te face fericit ci drumul pe care il faci spre atingerea lui.
Socul a venit in timpul ce a urmat, realizand cata discrepanta era intre "eu" si planul luciferic...senzatia n-a fost placuta insa m-am bucurat caci dupa mult timp simteam.
Concluzie: Teleologia este necesara caci altfel ne-am pierde intr-un labirint, dar scopurile nu sunt importante prin ele insele ci prin modul in care le atingem; O alegere care poate duce la implinire sau intr-o prapastie

Niciun comentariu: